Delegarea contractului de salubrizare a Tîrgu-Mureş pentru a treia oară la mâna consilierilor locali

După ce proiectul a picat de două ori neîntrunind majoritatea necesară, problema se va relua mâine, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local.
Viceprimarul UDMR, Peti Andras, a explicat, azi, că formaţiunea va prezenta o variantă de proiect prin care se încearcă găsirea unei soluţii legale.
Acesta a spus că proiectul a fost scris în colaborare cu consilierii judeţeni ai UDMR.
Practic se doreşte asigurarea liberei concurenţe, dar şi clarificarea unor chestiuni legate de cine trebuie să organizeze licitaţia şi cine poate prelungi actualul contract, a explicat viceprimarul Peti Andras:

Propunem, primul articol, suntem de acord să se organizeze licitaţia de autoritatea competentă, cine este această autoritate urmează ca specialişti în domeniu să se pronunţe dar și sprijinim competiţia liberă pe piaţă. Suntem de acord şi mandatăm executivul să asigure continuitatea serviciului de colectare a deşeurilor, dar dorim să se constituie garanţie de bună execuţie. Primele două aspecte intră în vigoare după ce primim un fel de interpretare, acord, aviz, mandat din partea tuturor membrilor ADI Ecolect să ştim cine are competenţa să deruleze o licitaţie nouă sau prelungirea unui contract valabil.”

Contractul cu Salubriserv SA expiră la 1 ianuarie 2016 și, ţinând cont că operarea stațiilor de transfer și a depozitului regional de la Sânpaul nu este încredințată nimănui, municipiul Tîrgu Mureș riscă să rămână fără responsabil de salubritate începând din ianuarie.
Problemele de legalitate se referă la faptul că firma este în insolvență și nu este clar dacă acest serviciu trebuie operat de municipiu sau de județ.

Sanda Viţelar

Foto: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri