Discuţii aprinse astăzi la dezbaterea publică organizată la Bucureşti de autorităţi pe tema proiectului de Master Plan în sectorul rutier de transport
Subiectul central al întâlnirii a fost intenţia de transformare a autostrăzii Sibiu – Piteşti în drum expres şi traversarea Carpaţilor cu viitoarele autostrăzi Comarnic – Braşov şi Braşov – Bacău.
Închiderea coridorului prioritar de transport Nădlac – Sibiu – Constanţa cu autostrada pe la Braşov în loc de traseul de pe Valea Oltului NU va epuiza bugetul de 2 miliarde de euro pentru Fondul de Coeziune.
Vor fi posibile astfel şi alte proiecte, a fost argumentul directorului Autoritaţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, Marcel Boloş.
Reprezentanţii transportatorilor de mărfuri au solicitat însă ca legatura rutieră dintre Sibiu şi Piteşti să rămână ca proiect de autostradă, pentru că ruta propusă în Masterplan prin Braşov le – ar aduce costuri suplimentare, a susţinut vicepreşedintele Asociaţia Române de Logistică, Ion Lixandru.
Noi discuţii sunt programate peste 2 zile, pentru proiectele din sectorul feroviar.
RRA
Sursa: ziarulargesul.ro