DJ 151 D Ungheni-Acăţari trece în categoria drumurilor de interes naţional
Consiliul Judeţean Mureş a aprobat, azi, într-o şedinţă extraordinară, trecerea DJ151D în domeniul public al statului, pentru a putea fi modernizat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, întrucât drumul preia traficul greu de pe mai multe drumuri naţionale, iar autorităţile judeţene nu dispun de fonduri.
Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, a spus că toţi predecesorii săi au solicitat CNADNR să preia acest sector de drum pentru a beneficia de fondurile destinate drumurilor naţionale şi că a primit o adresă favorabilă săptămâna trecută, ceea ce îl face să spere că acest lucru se va realiza.
Agerpres
Sursa: radiomures.ro