Două persoane şi-au pierdut viaţa din cauza viiturilor produse în urma ploilor torenţiale

Cei doi bărbaţi erau din judeţele Bacău şi Vrancea – aflate până diseară sub incidenţa unui cod roşu de inundaţii emis de hidrologi – alături de alte 4 judeţe: Harghita, Covasna, Suceava şi Neamţ.
De asemenea, fenomenele hidrologice se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea şi Covasna.
În Harghita, în comuna Ciumani, ploile torenţiale au pus la pământ culturile agricole din peste 265 de grădini, iar apa a intrat în peste 240 de pivniţe şi alte 150 de anexe gospodăreşti. Toate drumurile comunale au fost acoperite de ape.
Circulaţia feroviară pe ruta Comăneşti – Miercurea Ciuc este în continuare blocată. Din cauza ploilor intervenţia pompierilor militari şi civili este şi acum zădărnicită. Traficul în zonă va fi redeschis, probabil, azi, însă până atunci trenurile vor avea acces doar până la Lunca de Jos şi retur.
În Covasna, Râul Negru a atins deja cota de atenţie la Lemnia, iar apele Oltului sunt încă în creştere şi ele. Comitetul pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit în cursul după-amiezii, iar acum jandarmii sunt pregătiţi să intervină dacă va fi nevoie. În cursul după-amiezii, în urma unei ploi torenţiale, două gospodării din Baraolt au fost inundate.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri