DSV Covasna suspendă astăzi filtrul impus din cauza pestei porcine africane la Sita Buzăului

Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare Covasna suspendă, începând de astăzi, filtrul sanitar-veterinar contra pestei porcine africane, instituit la începutul lunii septembrie pe raza comunei Sita Buzăului.

Directorul executiv al DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor a declarat că filtrele rutiere rămân în continuare în vigoare, atât în comuna Sita Buzăului, aflată la graniţa cu judeţul Buzău, unde au fost confirmate mai multe focare de pestă porcină, cât şi în alte trei puncte aflate la graniţele cu judeţele Buzău şi Bacău, respectiv Covasna, Ojdula și Brețcu.

Siko a menţionat că decizia de retragere a echipelor a fost luată în condiţiile în care în județele limitrofe nu au mai apărut cazuri de pestă porcină africană, iar focarele depistate în județul Buzău sunt sub control.

Acesta a mai adăugat că personalul DSV va face serviciu de permanenţă la telefon, iar dacă va fi nevoie va putea interveni în regim de urgenţă.

Cele patru filtre rutiere de la Sita Buzăului, Covasna, Ojdula și Brețcu, care rămân în continuare sub supravegherea Poliţiei şi Jandarmeriei, au rolul de a preveni introducerea în judeţ a porcilor vii, precum şi a cărnii şi produselor din carne fără acte de proveninenţă.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Concert la...

Corina Muntean | Citeste articolul

Preșcolarii de la grădinița Arlechino di...

Parteneri