Elevii din clasa a IV-a din județul Mureș au susținut astăzi evaluarea la limba română

Elevii au dat astăzi evaluarea la limba română, miercuri va fi evaluarea la matematică, iar joi se va desfășura evaluarea la limba maternă.
Evaluarea se va desfășura în clasa în care elevii învață în mod normal.
Fiecare test, pentru fiecare disciplină, are o durată de 60 de minute.
Procedura de evaluare este identică ca și la evaluarea pentru clasa a II-a.
Rezultatele sunt analizate în ședințe cu părinții, fiecare test este corectat de către două cadre didactice, unul fiind profesorul pentru învățământul primar al clasei.
Notele nu se trec în catalog, ci se discută la nivelul școlii în ședințele cu părinții.
Inspectorul școlar general al județului Mureș, Ioan Macarie.

Este o evaluare a competențelor fundamentale care, în primul rând, trebuie să îi familiarizeze pe copii nu numai cu formalitatea de examen, dar și cu competențele pe care ei le-au dobândit din clasa I până în clasa a IV-a. Practic avem înscriși 5.422, iar la prima probă, de limba și literatura română, s-au prezentat 4.847.”

Elevii spun că evaluarea a fost ușoară, mai ales că s-au pregătit și la clasă pentru acest pas:

Tot în această lună are loc și Evaluarea Națională 2018 pentru clasa a VI-a.
În 23 mai va avea loc proba de limbă și comunicare, urmată de matematică și științe, în 24 mai.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. JO – Cu un picior in rai,

  • 2. ALAN WALKER – Alone,

  • 3. ED SHEERAN – Shape of you,

  • 4. LADY GAGA – Million Reasons,

  • 5. SIA – The greatest,

  • 6. THE CHAINSMOKERS ft. COLDPLAY – Something just like this,

  • 7. CHARLIE PUTH ft. SELENA GOMEZ – We Don’t Talk Anymore,

  • 8. SHAKIRA ft. CARLOS VIVES – La Bicicleta,

  • 9. ADELE – Water Under The Bridge,

  • 10. CLEAN BANDIT ft. SEAN PAUL & ANNE-MARIE – Rockabye,

  • 11. RAG’N’BONE MAN – Human,

  • 12. VUNK – Camera ei,

  • 13. SEAN PAUL ft. DUA LIPA – No lie,

  • 14. JUSTIN TIMBERLAKE – Can’t Stop The Feeling,

  • 15. LOREDANA – Ziua de azi,

  • 16. VANOTEK – Take the highway,

  • 17. BRUNO MARS – That’s what i like,

  • 18. LP – Tightrope,

  • 19. KATY PERRY ft. SKIP MARLEY – Chained To The Rhythm,

  • 20. BEBE REXHA – I Got You,

  • 21. MAROON 5 ft. KENDRICK LAMAR – Don’t Wanna Know,

  • 22. NICOLETA NUCA – Cand pleci,

  • 23. DELIA – Cine m-a facut om mare,

  • 24. 3rei SUD EST – Cine esti,

  • 25. GUESS WHO ft. TUDOR CHIRILA – Prea curand,

  • 26. JONAS BLUE ft. JP COOPER – Perfect Strangers,

  • 27. CALVIN HARRIS ft. RIHANNA – This is what you came for,

  • 28. LOREDANA ft. DEEPCENTRAL – Unde esti,

  • 29. DEEPCENTRAL – Dependent,

  • 30. CARLA’S DREAMS – Antiexemplu,

Sugereazã piesã
= 4.6590RON-0.0017
  • usd 0.6241 1 0.0296

  • chf 4.1212 1 0.006

  • aud 2.9670 1 -0.0102

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}