FC Braşov a urcat pe locul doi, după succesul cu ASU Poli Timişoara
Etapa a 26-a a ligii secunde de fotbal s-a încheiat odată cu partida FC Braşov – ASU Poli Timişoara, disputată luni pe stadionul Tineretului de la poalele Tâmpei. A fost un meci dominat de FC Braşov, care, cu excepţia unei părţi din repriza a doua, a fost în permanenţă în terenul advers, căutând golul. Până la urmă au fost două…autogoluri, înscrise de Ţugui (min. 31) şi Mera (min. 56), care au adus astfel trei puncte în contul ,,stegarilor”. Foarte spectaculos a fost autogolul al doilea: I Popa a strecurat cu abilitate, printre mai mulţi jucători, o minge spre poarta adversă, dintr-o lovitură liberă de la 25 m, lateral, portarul fusese depăşit, însă Mera, aflat la un metru de propriile buturi, nu a reuşit decât să împingă balonul în poartă. La capitolul faze spectacol, mai notăm şi o lovitură liberă de la 20 de metri, executată de Enceanu într-unul din stâlpii porţii adverse (min. 43). Cu acest succes, FC Braşov a urcat pe locul secund în clasament, loc promovabil direct. Pentru echipa lui Ţălnar urmează însă trei deplasări consecutive, la Baloteşti, Târgovişte şi Suceava.
În meciul cu Timişoara, au jucat pentru echipa braşoveană: Căucă – Băjan, Poverlovici, Ichim, Stan – Chitoşcă (Sburlea), Enceanu, V. Munteanu, Goge (I Popa) – Grigorie (Istrati) – R. Moldoveanu.
Dorin Duşa