Fermierii mureșeni, nemulțumiți că plata subvențiilor se va face abia în aprilie

Este o întârziere de circa o lună, lucru care nu s-a mai întâmplat. Până acum plățile se făceau în cursul lunii martie.
Fermierii aşteaptă aceşti bani pentru a achita datoriile la bănci şi pentru a plăti lucrările agricole.
Purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă, a explicat pentru RTM că este vorba de o problemă tehnică, de reconfigurare a softului prin care se distribuie acești bani.

Din informațiile pe care le deținem dar care mai pot comporta unele modificări, se pare că până în aprilie nu se vor putea efectua plăți în cadrul acestor scheme. Acei fermieri din județul Mureș care au primit sumele aferente avansului la sfârșitul lunii noiembrie, vor trebui să aștepte și ei, diferența de plată, iar cei care nu au fost eșantionași la plata avansului vor întâmpina problema în legătură cu plata subvențiilor, care este întârziată la acest moment.”

Gheorghe Gorcea, fermier din localitatea mureșeană Cipău, spune că va fi obligat să-și cumpere îngrășăminte și motorină din surse proprii.
În plus, spune că are și un tractor pentru care a luat credit la bancă, iar rata trebuie achitată în martie:

Nici într-un an nu s-au dat subvențiile așa de târziu, ele totdeauna se dădeau în perioada decembrie-martie cel târziu. Acuma dacă încep din 8 aprilie, numai cu bani din buzunar putem să ne luăm și îngrășăminte și motorină. –Dumneavoastră aveți credite la bănci? – Am luat un tractor, de 121.000 de euro, și eu trebuie să duc banii în 26 martie, iar dacă nu pot duce banii de rată, va trebui să fac credit la o bancă.”

Săptămâna trecută, directorul adjunct al APIA, Paul Eduard Kmen, a declarat că deocamdată nu se întrevede posibilitatea schimbării datei la care se va începe plata subvenţiilor.
El a spus că APIA face eforturi pentru reducerea timpului de plată a subvenţiilor, fiind în discuţii şi negocieri în fiecare zi cu dezvoltatorii de soft.
În județul Mureș, peste 26.000 de fermieri așteaptă să își primească subvențiile pentru terenuri.

Valeriu Russu

Foto: radioconstanta.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

MUZICĂ DE POVESTE cu DANA ARDELEAN

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 4. SHAKIRA – Nada,

  • 5. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 6. LORA – Pleaca,

  • 7. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 8. SORE – O sa te uit,

  • 9. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 10. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 11. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 12. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 13. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 14. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 15. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 16. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 17. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 18. ELENA – Un gram de suflet,

  • 19. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 20. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 21. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 22. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 23. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 24. NICO – Oare cine?,

  • 25. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 26. VANOTEK – Love is gone,

  • 27. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 28. RITA ORA – Let you love me,

  • 29. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 30. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

Sugereazã piesã
= 4.7340RON0.002
  • usd 0.7371 1 0.0027

  • chf 4.2801 1 0.0099

  • aud 2.9618 1 0.0107

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}