Festivalul de artă fotografică VISOR, la Sfântu Gheorghe

Festivalul de artă fotografică VISOR se va desfăşura la Sfântu Gheorghe în perioada 12-22 octombrie.
Deschiderea evenimentului va fi marcată, sâmbătă, 12 octombrie, printr-o ‘Retrospectivă a cluburilor de artă fotografică din Ţinutul Secuiesc’ în Piaţa Libertăţii din Sfântu Gheorghe, urmată de vernisajul celei de-a 37 ediţii a ‘Expoziţiei de fotografie de presă a Ungariei’.
În aceeaşi seară, la Centrul de Cultură Arcuş va avea loc deschiderea expoziţiei ‘De la Târgu Secuiesc până la Hollywood – viaţa şi fotografiile lui André de Dienes’, iar galeria Spaţiului Expoziţional de Artă Contemporană ‘Magma’ va găzdui expoziţia ‘Libertatea trecutului’, o selecţie din colecţia artistului Alföldi Róbert. Fotografiile document aflate în arhiva Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES vor fi expuse la Casa Keresztes din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, începând cu data de 16 octombrie.
În programul festivalului mai sunt cuprinse, printre altele, vernisajul lucrărilor Asociaţiei Audiovizuale Transilvane, pe 17 octombrie, un workshop de fotografie pentru elevi pe 19 octombrie şi un performance audiovizual.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Concert la...

Corina Muntean | Citeste articolul

Preșcolarii de la grădinița Arlechino di...

Parteneri