Final de stagiune la Teatrul din Sf.Gheorghe

Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe îşi închide miercuri seară stagiunea de spectacole 2016-2017, în care a prezentat, printre altele, nouă premiere.
Pe lângă cele nouă premiere, şi anume spectacolele “7”, „Ieşire de urgenţă”, “Jurnal de România”,. „Primăvara e încă departe”, „Mateiaş Gâscarul”, „Tru West”, „Leul Ra”, „O noapte furtunoasă” şi „Querer”, actuala stagiune a cuprins şi numeroase turnee şi participări la festivaluri din ţară şi străinătate
De asemenea, în actuala stagiune, Teatrul „Andrei Mureşanu” a organizat şi găzduit prima ediţie a Festivalului D-BUTAN-T, dedicată tinerilor actori, care a fost câştigată de actriţa Paula Rotar, iar luna trecută a marcat 30 de ani de la înfiinţarea instituţiei.
Viitoarea stagiune va începe în toamnă, trupa urmând să prezinte pe 1-2 septembrie în cadrul Festivalului Pulz-Art, avanpremiera şi premiera spectacolului „Rumoare în ape”, în regia Ioanei Păun.
Vor urma spectacolele „Transformări”, în regia lui Theo Herghelegiu, „Fereastra secretă” în regia lui Iris Spiridon, „Frumoasa din pădurea adormită”, spectacol semnat de Fazakas Misi şi Ivancson Laszlo, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în regia lui Eugen Gyemant şi un spectacol în regia lui de Radu Afrim.
Cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), va fi realizat un turneu în zece oraşe din ţară cu musicalul „Leul Ra”, precum şi a doua ediţie a Festivalului „D- BUTAN-T”, dedicat anul acesta regizorilor debutanţi.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri