Finanțarea reabilitării curții Bisericii Negre e respinsă de Ministerul Culturii

Oficialii de la București spun că proiectul este neeligibil pentru că vizează doar curtea Bisericii Negre, nu şi biserica.

Atât curtea Bisericii Negre din Brașov, cât şi fostul cimitir parochial, aflat în curtea bisericii,  sunt incluse în lista monumentelor istorice de categorie A, fapt ce face cu totul de neînțeles refuzul Ministerului Culturii de a aproba proiectul depus de primăria Braşov, pentru obţinerea unui grant cu fonduri norvegiene, pentru reabilitarea curții celui mai important edificiu istoric al Brașovului, este de parere purtatorul de cuvînt al Primăriei Brașov.

„Proiectul a fost declarat neeligibil pentru că evaluatorii au interpretat că, pentru a îndeplini criteriile, intervenţiile trebuie să fie şi la întreg ansamblu al Bisericii Negre, care este monument de categoria A, nu doar la curte”, a explicat purtătorul de cuvînt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

La ultima întâlnire pe care a avut-o cu Excelenţa Sa, Ambasadorul Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, primarul Brașovului, George Scripcaru a propus alocarea fondurilor din Mecanismul financiar SEE direct prin ambasada Norvegiei și nu prin intermediul Guvernului României.

Oficialii norvegieni au declarat că o astfel de propunere ar putea fi luată în calcul abia din viitorul ciclu de finanţare. Până atunci, municipalitatea brașoveană e nevoită să caute finanțare în altă parte.

Proiectul de amenajare a curţii Bisericii Negre ar avea nevoie de o finanţare de aproximativ 2 milioane de euro.

Vali Blajovan

 

Sursa: www.cautalafix.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Concert la...

Corina Muntean | Citeste articolul

Preșcolarii de la grădinița Arlechino di...

Parteneri