Fostul deputat PSD Ioan Adam recunoaște faptele de care este acuzat

La fel au făcut și ceilalți doi inculpați din dosarul retrocedărilor, fostul senator PSD Viorel Hrebenciuc și fiul acestuia Andrei Hrebenciuc.
Avocatul braşovean, fost deputat PSD, Ioan Adam a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale, însă spune că îşi rezervă dreptul de a nu declara nimic în proces. Ioan Adam a făcut acest pas după ce alţi doi inculpaţi din acelaşi dosar, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, şi-au recunoscut faptele, în speranţa că vor fi judecaţi în procedură simplificată şi vor beneficia de o reducere de o treime din pedeapsă. „Domnul Bengescu mi-a solicitat ajutorul pentru a interveni pe lângă funcţionarii din judeţul Bacău pentru a urgenta punerea în posesie. Mi-a propus să fiu parte în actul adiţional care urma să se semneze. Am fost de acord. Am vrut să intru în actul adiţional cu nume propriu, dar având în faţă un posibil scandal mediatic, l-am rugat pe fiul meu să-mi dea o firmă. Fiul meu a fost extrem de reticent. Am insistat şi, din nefericire, Andrei a cedat”, a declarat Viorel Hrebenciuc, care a mai spus că regretă că l-a implicat şi pe fiul său în toată afacerea.
Andrei Hrebenciuc declara că regretă decizia prin care l-a sprijinit pe tatăl său. „Regret că am provocat suferinţă mamei şi soţiei mele. Acesta a fost un accident în viaţa mea. Îmi asum consecinţele faptelor mele şi nu vreau să fiu considerat o victimă a tatălui meu. Îmi asum consecinţele. Recunosc toate infracţiunile”, a declarat Andrei Hrebenciuc la audierea în faţa instanţei. Deputatul PSD de Braşov, Ioan Adam, a recunoscut şi el faptele, dar a spus că se va folosi de dreptul de a nu declara nimic în faţa instanţei, scrie bzb.ro.

Vali Blajovan

Foto: www.dcnews.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri