Grup infracțional destructurat în Covasna

Poliţiştii din România şi Ungaria au reuşit, în urma unei colaborări internationale, să destructureze un grup infracţional specializat în falsificarea de documente, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna.
În urma unei cereri de asistență judiciară formulată de autoritățile din Ungaria, polițiștii din judeţul Covasna au efectuat, în zilele de 24 şi 25 mai a.c, 17 percheziții domiciliare pe raza judeţului pentru documentarea unui grup infracțional specializat în procurarea de permise de conducere și cărți de identificare a domiciliului false.
În cauză, doi cetățeni maghiari sunt bănuiți că, în perioada 2012-2014, ar fi procurat documente false pentru mai multe persoane din România. În fapt, cei doi ar fi făcut demersuri pentru eliberarea unor permise de conducere și cărți de identificare a domiciliului contra unor sume cuprinse între 300 și 400 de euro. Procedura dura aproximativ trei zile, documentele apăreau ca fiind eliberate de autoritățile din Serbia, iar pentru a obține un permis de conducere, de pildă, solicitantul nu era nevoit să urmeze vreun curs de legislație rutieră sau să susțină vreun examen.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat patru permise de conducere despre care există suspiciunea că ar fi fost falsificate, dar și mai multe documente care atestă reținerea unor permise de conducere. De asemenea, 11 persoane au fost conduse la audieri.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Amenzi şi produse confiscate, înainte de...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru S...

Parteneri