Guvernul va discuta, în şedinţa de astăzi, în primă lectură, hotărârea referitoare la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras, a declarat, aseară, că proiectul de hotărâre de guvern privind UMF Târgu Mureş se află pe ordinea de zi a şedinţei Executivului, pentru primă lectură, urmând ca timp de zece zile să fie în dezbatere publică.
El a precizat că, dată fiind această situaţie, parlamentarii UDMR vor fi prezenţi la lucrările Legislativului şi vor vota proiectele de legi aflate pe ordinea de zi. Ieri, senatorii şi deputaţii UDMR au fost mandataţi de preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, să meargă în Parlament, dar să nu voteze proiecte de lege, până când nu va fi aprobată HG privind UMF Târgu Mureş.
Cât priveşte protocolul pe care coaliţia de guvernământ ar trebui să-l semneze în această lună, Fekete a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce se va trece de acest ‘hop’ legat de situaţia de la UMF Târgu Mureş.
Ieri după-amiază, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vicepremierul Marko Bela şi miniştrii Educaţiei, Justiţiei şi Finanţelor Publice au avut o întrevedere la Palatul Victoria, în cadrul căreia au convenit asupra hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş.
Vicepremierul Marko Bela susţinea la începutul săptămânii trecute că, dacă nu se va găsi o soluţie cu privire la situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, personal, se gândeşte să renunţe la prezenţa sa în Guvern, punctând că se pune sub semnul întrebării şi prezenţa UDMR în coaliţie.
Agerpres

Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

DRDP Brașov: lucrările la Podul de la Co...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul DRDP Brașov, Tudor Duțu s-a d...

Parteneri