Handbalistele Braşovului s-au întors la antrenamentele din sală

După perioada intensă de cantonament la mare, handbalistele de la Corona Braşov au revenit acasă şi au intrat deja în sală, pentru pregătirea specifică. Antrenorii Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece au la dispoziţie aproape toate jucătoarele, mai puţin cele plecate cu ,,naţionala” U 17 la FOTE şi cele care se află în recuperare, după accidentări sau operaţii (Ţăcălie, Raţiu, Dedu). La primul antrenament după cantonamentul de la mare, jucătoarele au efectuat exerciţii de încălzire, apoi au trecut la antrenamentul cu mingea, tehnic şi tactic. Sâmbătă, echipa îşi va testa pentru prima dată posibilităţile, în această perioadă precompetiţională, urmând să se confrunte la Braşov într-o partidă amicală cu echipa din Cisnădie, nou promovată în Liga Naţională, echipă care a reuşit recent să învingă, tot într-un meci amical, HC Zalău. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 18,00.

La antrenamentul de astăzi, antrenorul Bogdan Burcea ne-a declarat :

La mare, fetele au muncit mult, au avut o medie de peste 4 ore de antrenament zilnic şi consider că şi-au făcut datoria. Astăzi am început a doua etapă de pregătire, avem o lună până la debutul noului sezon. Va fi o perioadă intensă, cu antrenamente intense şi foarte multe meciuri de pregătire. Sper ca debutul de campionat să ne prindă în cea mai bună formă sportivă. Pentru că în septembrie vom juca şi multe etape intermediare, ne vom pregăti la turneele la care vom participa. Viitorul campionat va fi foarte dificil, pentru că va conta fiecare punct, fiecare etapă. Noi dorim să acumulăm cât mai multe puncte, astfel încât să putem bifa la final unul din locurile fruntaşe. Va fi foarte greu, pentru că sunt foarte multe echipe apropiate de nivelul Coronei, echipe care stau la coadă la medalii, de ceva ani. Eu sper să avem toate fetele sănătoase şi să progresăm de la meci la meci.

Dorin Duşa
Sursa foto: RTM/Dorin Duşa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 5. SHAKIRA – Nada,

  • 6. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 7. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 8. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 9. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 10. LORA – Pleaca,

  • 11. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 12. SORE – O sa te uit,

  • 13. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 14. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 15. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 16. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 17. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 18. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 19. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 20. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 21. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 22. ELENA – Un gram de suflet,

  • 23. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 24. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 25. NICO – Oare cine?,

  • 26. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 27. VANOTEK – Love is gone,

  • 28. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 29. RITA ORA – Let you love me,

  • 30. LIDIA BUBLE – Tu,

Sugereazã piesã
= 4.7315RON-0.0011
  • usd 0.7453 1 0.0059

  • chf 4.2800 1 0.0056

  • aud 2.9707 1 0.0075

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}