În seara aceasta, de la ora 19:00, sala „Patria“ a Filarmonicii din Brașov va fi gazda unui eveniment deosebit

Opera Braşov prezintă concertul vocal simfonic „Stabat Mater” de Gioachino Rossini.

Concertul se bucură de o distribuţie deosebită, soprana Cristina Radu, mezzo-soprana Carmen Topciu, tenorul Liviu Iftene, dar şi un oaspete de seamă, talentatul bas Petru Burcă de la Opera Naţională din Cluj.

Alături de ei, spectatorii îi vor putea aplauda pe cei 53 de membri ai Corului Operei din Braşov, dintre care 16 sunt studenţi ai Facultăţii de Muzică de la Universitatea „Transilvania”, cor dirijat de Ciprian Ţuţu. La pupitrul dirijoral al orchestrei Operei Braşov, va fi dirijorul Traian Ichim.

„Stabat Mater” este una dintre puţinele lucrări ale compozitorului italian Gioachino Rossini care aparține genului sacru. Lucrarea este deosebit de apreciată în intreaga lume prin melodica inspirată şi caracterul dramatic bine evidenţiat în scriitura vocal-instrumentală.

„Stabat Mater” , prin muzica sacră închinată Maicii Domnului îndurerate după crucificarea Fiului, invită ascultătorul la o reflexie, o meditaţie asupra patimilor Maicii Domnului.   

Vali Blajovan 

 

 

Sursa: Afiş

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Corul Național de Cameră „Madrigal - Mar...

Stan Lucian | Citeste articolul

Evenimentul va avea loc, începând cu ora...

Parteneri