Încep lucrările pe secțiunea Ogra-Câmpia Turzii a Autostrăzii Transilvania

Compania Naţională de Drumuri a emis ordinul de începere a
lucrărilor pentru această secţiune, cu o lungime de aproape 40
de kilometrii.
Prefectul județului Mureș, Lucian Goga, a declarat pentru RTM că aceste lucrări vor crea și câteva sute de locuri de muncă, în principal pentru localnici:

Acest tronson, Ogra-Câmpia Turzii, mult așteptat inclusiv de către locuitorii județului Mureș, vor asigura conexiunea cu tronsonul Tîrgu-Mureș-Ogra, respectiv cu tronsonul Ogra-Gilău, care în prezent este în exploatare. Vreau să mai menționez că, pe lângă efectele benefice pe care această autostradă le are în ceea ce privește traficul rutier, se vor crea locuri de muncă, primăriile de pe traseul acestei autostrăzi făcând deja public faptul că firmele constructoare vor să angajeze oameni de diferite profesii, undeva de ordinul sutelor.”

Durata de execuţie a fiecărui contract pentru loturile de autostradă este de 16 luni de la data de începere a lucrărilor, perioada de proiectare fiind de 4 luni, iar cea de execuţie de 12 luni.
În baza contractelor, lotul Ogra- Iernut (3,6 km), în valoare de 55,78 milioane lei fără TVA, va fi construit de asocierea Geiger Transilvania SRL – Wilhelm Geiger GmbH & Co.KG, lotul Iernut – Chețani (17,9 km), de 437,6 milioan lei va fi realizat de asocierea Astaldi SPA – Max Boegl Romania SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL, iar tronsonul Chețani – Câmpia Turzii (15,691 km), de 279,7 milioane lei aparţine asocierii Straco Grup S.R.L. – S.C. Specialist Consulting S.R.L. – S.C. Total Road S.R.L.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri