Intervențiile pompierilor sunt întârziate la Sovata

Este concluzia prim adjunctului șefului ISU Mureș, colonelul Ovidiu Găzdac, care s-a întâlnit, azi, cu 24 primari din județul Mureș cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Dezastrelor.
Întâlnirea a avut loc la sediul ISU „Horea” Mureș, care și-a deschis porțile pentru public, iar primarilor li s-au prezentat tehnica din dotare și principalele misiuni ale pompierilor.
Ovidiu Găzdac a subliniat că este necesară întărirea capacității de intervenție în teritoriu, inclusiv a serviciului de voluntari.
Dacă în județ timpul maxim de răspuns la intervenții este de 20 de minute, în zona Sovata se intervine în mai mult de oră, afirma Ovidiu Gâzdac.

Primarii intervievați de Radio Tîrgu-Mureș s-au declarat mulțumiți atât de colaborarea cu ISU Mureș, cât și de dotările punctelor de lucru.
Primarul din Păsăreni, Turbak Zoltan, a declarat că exista un contract cu punctul de lucru din Acățari, care intervine în caz de necesitate
La rândul lui, primarul comunei Sâncraiu de Mureș, Remus Sângeorzan, a arătat că cele mai frecvente situații sunt incendiile de vegetație.
Primarul comunei Râciu, Ioan Vasu, a precizat că anul trecut au fost peste 1100 de intervenții.

Data de 13 octombrie este declarată Ziua Informării Preventive în România, tot astăzi fiind și Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre.
Tema propusă in acest an de Biroul Națiunilor Unite pentru Reducerea Riscului la Dezastre este „Informează-te pentru viață”.

Vali Russu

Foto: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu
JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Gazdele, favorite în semifinalele mascul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Semifinalele Ligii Naționale de baschet ...

Parteneri