Județul Mureș, zona unde folclorul este la el acasă

Este impresia pe care publicul târgumureșean i-a făcut-o președintelui Uniunii Mondiale de Folclor, prof. dr. Dorel Cosma, ce se află în aceste zile la Tîrgu-Mureș pentru Festivalul Internațional de interpretare a cântecului popular ”Petre Săbădeanu”.
Bistrițean de origine, Dorel Cosma este președintele juriului acestui festival, acum la a doua ediție.
Acesta recunoaște că juriul a fost nevoit să recurgă la zecimale pentru a putea departaja concurenții care sunt talente remarcabile și foarte bine pregătiți:

Mureșul este, după mine, o zonă unde folclorul este la el acasă și asta vă spun prin natura publicului pe care l-am văzut și acum, la ceastă ediție, și la ediția precedentă. Să ai o sală, la Palatul Culturii plină de oameni care vin să guste varietatea concursului, asta vorbește de la sine despre apetitul pentru folclor.”

Specialiștii din domeniu cred că una dintre cele mai mari bogății ale neamului românesc rămâne folclorul autentic, tradițional care, încă, se mai găsește nealterat în aproape toate părțile țării.
Pe plan mondial, țara noastră excelează la acest capitol, spune președintelui Uniunii Mondiale de Folclor, prof. dr. Dorel Cosma:

Dacă în alte domenii, știu eu, în economie, nu ne putem lupta cu marile puteri, cel puțin în folclor suntem mereu pe podium, suntem între primii, suntem într-adevăr, cu un folclor bogat și, așa cum afirmă alții despre noi, acolo unde nu sunt românii, festivalul respectiv nu are culoare. De aceea, cred că pentru noi este important să ne bucurăm și să aducem în prim plan tezaurul pe care îl avem.”

În cea de-a doua zi a festivalului de folclor de la Tîrgu-Mureș sunt anunțați câștigătorii din cei 15 finaliști rămași în concurs.
7 dintre ei sunt mureșeni iar ceilalți sunt din alte județe ale țării dar și din străinătate, respectiv Israel, Croația, Bulgaria și Republica Moldova.
Vor cânta apoi mai mulți invitați speciali, spune directorul festivalului, Nelu Șopterean:

Cei care obțin locul I, II și III și marele premiu, vor interpreta câte o piesă cu acompaniament după care urmează programul invitaților în festival: Ionuț Fulea, Anca Branea, Mugur Gabor, Raluca Focșănean și, bineînțeles, Nelu Șopterean. În încheierea festivalului va concerta Ansamblul profesionist Cununa de pe Someș din Bistrița cu soliști, orchestră și dansatori.”

Festivalul Internațional de interpretare a cântecului popular ”Petre Săbădeanu” se desfășoară între 19 și 20 noiembrie, la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureș, în această seară spectacolul urmând să înceapă la ora 18,00.
Intrarea este liberă.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri