La Săcele se desfăşoară până luni sărbătoarea mocănească „Sântilia”
Zilele Săcelelor este o veche sărbătoare a mocanilor, care se desfasura în fiecare an în alt sat si care are loc în jurul Zilei Sfântului Ilie, dar care are loc în prezent in Poiana Angelescu.
Este foarte legată de viaţa şi munca mocanilor din Săcele, care străbăteau mari distanţe cu turmele lor de oi. Specific acestei sărbători este oferirea de cadouri fetelor cu care urmau să se căsătorească, furci de tors şi tipare pentru caş, crestate cu măiestrie.
După ce îşi duceau turmele în munţi, ei nu mai aveau voie să mai coboare în sat, şi nici să fie vizitaţi de soţii sau de iubite.
Scopul sărbătorii „Sântilia” era de a face schimb de produse şi de cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei.
Astăzi, începând cu orele 17:00, este seara dedicată tinerilor săceleni, care vor urmări un spectacol oferit de Clubul elevilor Săcele îndrumaţi de Florin Spulber iar apoi artista Anna Lesko va susţine un recital.
Ziua de duminică începând cu orele 13:00, este dedicată folclorului românesc, unde diferiţi artişti vor încânta publicul cu muzica populară românească. Seara va continua cu un foc de artificii începând cu orele 21.30.
Ultima zi a Sărbătorii Mocăneşti, luni 21, iulie, se va încheia la Liceul Victor Jinga cu o piesă de teatru religioasă „Hoţul de Mărgăritare”, oferită de elevii Colegiului „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, îndrumaţi de instructorul Ilie Cristian Manta.
Vali Blajovan
Sursa: www.infopensiuni.ro