La Sfântu Gheorghe modernizarea urbană este o prioritate
Implementarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Sfântu Gheorghe este una dintre priorităţile autorităţilor locale în anul 2012.
Planul este finanţat cu peste 4 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional.
Proiectul vizează schimbarea aspectului zonei centrale a municipiului prin reabilitarea mai multor străzi, amenajarea de alei pietonale şi de noi spaţii verzi, precum şi reabilitarea mai multor clădiri publice, printre care se numără Casa Bene, un monument istoric ce va găzdui pe viitor un muzeu cinegetic.
Acest proiect prevede, de asemenea, reabilitarea şi echiparea cantinei sociale din Sfântu Gheorghe, care funcţionează într-un imobil construit în secolul al XIX-lea, la care lucrările au început încă de anul trecut.
Mara Deleanu
Sursa: newschannel.ro