Locuri de cazare pentru pelerinii care vor veni la Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei
Primăria Sfântu Gheorghe va oferi locuri de cazare gratuite pentru pelerinii care vor fi prezenţi pe 1 iunie, la Miercurea Ciuc, cu ocazia vizitei Papei Francisc, a declarat azi, primarul municipiului, Antal Arpad.
Potrivit edilului, municipalitatea va pune la dispoziţia acestora circa 2.000 de locuri de cazare în sălile de sport din municipiu, urmând să identifice şi alte posibilităţi de găzduire.
Sursa: Agerpres