Meteorologii extind Codul Galben de ninsori şi vânt pentru majoritatea regiunilor, până după-amiază la ora 20,00
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în centrul şi sudul Moldovei, mixte în Muntenia şi predominant sub formă de ploaie în Dobrogea. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 50…60 km/h îndeosebi în sud şi sud-est, iar la munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Apoi codul se va restrânge la 10 judeţe pentru care meteorologii menţin Codul Galben de ninsori pentru încă 24 de ore, în special în partea de sud a ţării.
Agerpres
Foto: www.ziarulapulum.ro