Ministerul Sănătăţii a dat primele sancţiuni la spitalul din Huşi unde o fetiţă de patru ani a murit acum două săptămâni în condiţii suspecte
Deocamdată au fost aplicate doar amenzi, între o mie şi 25 de mii de lei. Cea mai mare sancţiune bănească a primit-o chiar instituţia sanitară în cauză.
De asemenea, serviciul de ambulanţă a fost amendat cu 20 de mii de lei, medicul pediatru Floreta Bianu, cu 2 mii de lei pentru că nu a dus copilul la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar cea mai mică amendă i-a fost dată directorului sanitar al Spitalului din Huşi.
Raportul comisiei care a anchetat cazul şi rezultatul medico-legal privind cauzele morţii copilului vor ajunge zilele acestea la ministerul sănătăţii.
RRA
Sursa: obiectivvaslui.ro