Ministrul Educației propune modificarea regulamentelor școlare

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat astăzi într-o videoconferință, că se impun o serie de modificări în regulamentele școlare, astfel încât acestea să fie adaptate la noile cerințe educaționale.
Printre acestea se numără modul de utilizare a auxiliarelor, a telefoanelor mobile și sarcinile profesorilor, elevilor și părinților:

În lege scrie că telefoanele mobile sunt interzise. Dacă, prin regulament la nivelul unității școlare, decizie a consiliului profesoral, sunt lecții care necesită utilizarea telefoanelor și toți elevii au telefoane, nu oprește nimeni să folosească telefoanele. În rest, cred că telefoanele ar trebui depozitate într-un loc în sala de clasă, iar elevul și profesorul să nu folosească telefonul timp de 50 de minute.”

Ministrul Educației a atras atenția asupra utilității elevului de serviciu, în condițiile în care acesta lipsește o zi de la cursuri:

”Vă rog să analizați dacă e bine sau nu e bine, chiar dacă îi vine rândul o dată pe an să facă de serviciu, dacă e normal să piardă o zi din programul de educație pentru a sta de serviciu pe școală.”

Modificările propuse de ministrul Educației vor fi analizate împreună cu reprezentanții profesorilor, ai părinților și ai elevilor.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

La Muzeul județean Mureș, ”Atelier de Jo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Puterea vindecătoare a scrisului ca form...

Parteneri