Mircea Lucescu, noul antrenor al echipei ruse Zenit Sankt Petersburg

Antrenorul român Mircea Lucescu a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune pentru un sezon suplimentar, cu echipa rusă de fotbal Zenit Sankt Petersburg, a anunțat impresarul Arkadi Zaporojanu, citat de agenția TASS
„Contractul a fost semnat în această noapte (luni spre marți). Acordul este unul ‘2+1’, dar putem spune că este un contract complet pe trei ani, deoarece are o clauză conform căreia, după încheierea celui de-al doilea an, niciuna dintre părți nu notifică în scris celeilalte rezilierea contractului și intră în mod automat în vigoare al treilea an”, a declarat agentul.
Mircea Lucescu (70 ani) s-a despărțit recent de formația ucraineană Șahtior Donețk, pe care a pregătit-o timp de 12 sezoane, începând din 2004, și cu care a cucerit 8 titluri de campion al Ucrainei, 6 Cupe și 7 Supercupe naționale. De asemenea, în sezonul 2008/2009, tehnicianul român a reușit să câștige ultima ediție a Cupei UEFA cu Șahtior Donțek.
Zenit Sankt Petersburg, grupare sponsorizată de gigantul Gazprom, a încheiat acest sezon pe locul al treilea în campionatul Rusiei, sub comanda antrenorului portughez Andre Villas Boas, care a pregătit gruparea din fosta capitală imperială începând din martie 2014.
Cu tehnicianul lusitan la cârmă, Zenit a câștigat campionatul național în sezonul 2014/2015, Supercupa (2015) și Cupa Rusiei (2016).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Mureșean condamnat la închisoare pentru ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ban...

Parteneri