Mureșeanca Schlier Zsuzsi, locul 7 la Europenele de scrimă
Spadasina de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș a ocupat locul 7 în proba individuală, rezervată junioarelor, din cadrul Campionatelor Europene de scrimă de la Plovdiv, din Bulgaria. Schlier Zsuzsana a fost foarte aproape de o medalie, fiind eliminată în sferturi de italianca Alessandra Bozza. Eleva antrenorului Szabo Zoltan a făcut parte și din echipa de spadă junioare a României, cu care s-a clasat, joi, pe cea de-a 11-a poziție. Zsuzsi a concurat în Bulgaria și în competițiile rezervate cadeților, terminând pe locul 14 la individual și pe 7 la echipe.
La Europenele de la Plovdiv, România a cucerit trei medalii, una de argint prin echipa feminină de floretă cadete și două de bronz, prin echipele masculine de sabie și spadă cadeți.
Valeriu Voaideș