Nici un proiect naţional iniţiat de judeţul Mureş nu va fi finantat din bugetul României pe 2014
Asa a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, deputatul PNL, Cristian Chirteş.
Acesta a arătat că sunt bani doar pentru continuarea reabilitării căii ferate Braşov-Simeria în zona Sighişoara.
Chirtes a mai iniţiat un amendament la construirea Autostrăzii Iaşi-Tîrgu-Mureş.
Deputatul mureşean a declarat că susţine finanţarea tronsonului Câmpia Turzii – Ogra al Autostrăzii Transilvania prin transferul unor bani europeni de la un proiect neralizat al căilor ferate.
Cristian Chirteş a caracterizat proiectul de buget pe 2014 drept unul „prudent”, care asigură în special cofinanţările legate de proiectele europene.
El a precizat că speră ca săptămâna viitoare bugetul national să fie finalizat de Parlament.
Indiferent de o eventuală opoziţie a preşedinteului Traian Băsescu, până pe 31 decembrie proiectul de buget trebuie publicat în Monitorul Oficial, speră deputatul mureşean liberal.
Vali Russu
Sursa: stirionlione.net