Nordul, polul handbalului feminin
Norvegia (FOTO) a câştigat Campionatul European de handbal feminin din Suedia, după ce duminică, 18 decembrie, a învins Olanda în finală, cu 30-29, în sala „Scandinavium” din Götheborg. Tot duminică, în „finala mică”, pentru medaliilel de bronz, Danemarca a cedat în faţa Franței, cu 22-25.
România a terminat pe treapta a cincea în clasamentul final, după ce a întrecut Germania, cu 23-22, vineri, 16 decembrie, la Götheborg, într-o partidă pentru locurile 5-6. Principala marcatoare a turneului final a fost norvegiana Nora Mørk (cu 53 de goluri), urmată de daneza Stine Jorgensen (47 de goluri) şi românca Cristina Neagu (cu 46 de goluri).
Septimiu Cioloboc