Novak Djokovic a câştigat turneul Australian Open

Tenismanul sârb, numărul unu mondial, a câştigat,astăzi, primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, după ce l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray, cap de serie nr. 6, în patru seturi, cu 7-6 (5), 6-7 (4), 6-3, 6-0.
Djokovic şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu la Melbourne (2008, 2011, 2012, 2013, 2015), o premieră pentru un jucător în era open.
Sârbul s-a impus după un meci care a durat nu mai puţin de trei ore şi 39 de minute, arătându-se mai oportunist şi mai rezistent în lupta de pe fundul terenului.
Cu acest succes, Nole îi depăşeşte pe americanul Andre Agassi şi pe elveţianul Roger Federer, care învinseseră de patru fiecare la Australian Open. Doar australianul Roy Emerson a fost mai bune decât sârbul, câştigând de şase ori competiţie de la Melbourne, dar înainte de debutul erei profesioniste, în 1968.

Pentru Djokovic este al optulea trofeu major, după ce s-a impus de două ori la Wimbledon (2011, 2014) şi o dată la US Open (2011). Titlul la Roland Garros, unde a fost finalist în 2012 şi 2014, este singurul de Mare Şlem care îi lipseşte din palmares.
Meciul a fost echilibrat până la mijlocul setului al treilea, la scorul de 3-3, când Murray a părut că îşi pierde concentrarea, iar apoi a cedat complet. Meciul s-a transformat într-o simplă formalitate pentru Djokovic, care a câştigat nouă ghemuri la rând
Pentru Murray, Australian Open tinde să devină un veritabil blestem, având în vedere că a ajuns la patru finale pierdute, după cele din 2010 (contra lui Roger Federer) şi din 2011 şi 2013, ambele în faţa lui Djokovic.
Câştigător la US Open în 2012 şi la Wimbledon în 2013, scoţianul nu a reuşit până acum să se impună pe sol australian.

Finala a fost întreruptă pentru ca Djokovic să primească îngrijiri medicale după ce s-a accidentat la degetul mare de la picior, după ce a alunecat pe suprafaţa de joc, dar şi din cauza a doi protestatari pentru drepturile refugiaţilor.

sursa foto- indianexpress.com

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri