O femeie în vârstă de 29 de ani diagnosticată cu gripă A/H1N1 şi care suferea de mai multe afecţiuni a murit la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, acesta fiind al doilea deces înregistrat în ultimele zile la Iaşi, la pacienţi diagnosticaţi cu gripă nouă.
Femeia a murit sâmbătă, însă abia azi a fost primită confirmarea de la Institutul Cantacuzino din Capitală că pacienta avea gripă A/H1N1.
Ieri, un bărbat în vârstă de 60 de ani diagnosticat cu gripă A/H1N1 şi internat în stare gravă la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi a murit în unitatea medicală.
În prezent, alţi doi ieşeni sunt diagnosticaţi cu gripă A/H1N1, fiind vorba despre o femeie internată la Spitalul de Boli Infecţioase, respectiv, un bărbat care nu a necesitat spitalizarea.
La nivel naţional, trei persoane au decedat din cauza gripei A/H1N1 în ultimele patru zile, iar la alte zece a fost confirmată infectarea cu virusul gripal, a anunţat, azi, Ministerul Sănătăţii, precizând că este vorba de cazuri sporadice şi că nu au fost înregistrate focare epidemice.
Sursa: Mediafax