Oameni & Fapte -11 Martie

– Azi e „Ziua Europeană a Victimelor Terorismului”, în memoria victimelor celor patru atentate comise la Madrid în dimineaţa zilei de 11 martie 2004, atentate soldate cu 192 de morţi (dintre care 16 români) şi 93 de răniţi. România a fost cea de-a doua ţară, după Spania, ca număr de victime.

– La 11 martie 222 d. Hr. împăratul roman Elagabalus era asasinat, împreună cu mama sa, Julia Soaemias, de Garda Pretoriană în timpul unei revolte. Corpurile lor mutilate au fost apoi târâte pe străzile din Roma, înainte de a fi aruncate în râul Tibru. În 843 d. Hr. Sinodul de la Constantinopol a instituit „Duminica Ortodoxiei”, ca sărbătoare ce subliniază biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului şi a tuturor ereziilor. Ziua este celebrată de atunci de Biserica Ortodoxă în fiecare an, în prima duminică din Postul Paştilor.

– În 11 martie 1291 românii (olachi) din Transilvania au fost menţionaţi ca participanţi alături de nobili (nobiles), de saşi (saxones) şi de secui (syculi) la congregaţia de la Alba Iulia, ale cărei lucrări s-au desfăşurat în prezenţa regelui Andrei al III-lea al Ungariei. Adunarea a consacrat restaurarea nobilului ungur Ugrinus în stăpânirea domeniilor de la Făgăraş şi Sâmbăta, eliminând astfel ultima autonomie românească din Transilvania.

– O furtună masivă de zăpadă stârnită pe 11 martie 1888 a paralizat, vreme de trei zile, coasta de est a Statelor Unite ale Americii. La sfârșitul vremii rele s-au înregistrat circa 400 de decese. La 14 ani distanță, în România lui 1902, se dădea sentința în „procesul Caion-Caragiale”, primul fiind condamnat la 3 luni închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Ion Luca Caragiale pentru calomnie, după ce afirmase că drama „Năpasta” ar fi un plagiat. La 11 martie 1985 Mihail Gorbaciov a fost ales în funcția de Secretar General al PCUS, fapt care a marcat începutul destinderii între Europa de Est și de Vest și debutul epocii de perestroika și glasnost.

– La data de 11 martie 1990, în toiul unei manifestaţii populare, în balconul Operei timişorene era citită „Proclamaţia de la Timişoara”, manifest programatic al Revoluţiei anticomuniste, prin care timişorenii transmiteau ţării ceea ce au dorit ei atunci când au ieşit în stradă, în decembrie 1989.

– În ziua de 11 martie 1990 parlamentul lituanian, proaspăt ales, a proclamat independența Lituaniei față de URSS. La 7 ani distanță, în 1997, muzicianul englez Paul McCartney, fost membru fondator al formației „The Beatles”, era înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, devenind Sir.

– Un cutremur cu magnitudinea de 8,9 pe scara Richter a avut loc la data de 11 martie 2011 în largul coastelor nord-estice ale Japoniei, fiind cel mai puternic seism din ultimii 140 de ani. Cutremurul a fost urmat de o explozie la reactorul 1 al centralei nucleare Fukushima. Seismul a declanșat al doilea cel mai mare accident nuclear din istorie, și unul dintre singurele două evenimente care să fie clasificate ca nivel 7 pe scara internațională a accidentelor nucleare. Cutremurul a fost urmat de peste 300 de replici în doar câteva zile.

– În 11 martie s-au născut: poetul italian Torquato Tasso (1544); astronomul şi matematicianul francez Urbain Le Verrier (1811); filosoful danez Harald Höffding (1843); matematicianul român Emanoil Davidescu (1871); informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider, unul dintre cei care au contribuit la naşterea Internetului (1915); fizicianul olandez Nicolaas Bloembergen, laureat al Premiului Nobel (1920); muzicologul şi filozoful român George Bălan (1929); actorul român Ion Besoiu (1931); omul de afaceri american de origine australiană Rupert Murdoch, care deţine circa o sută de cotidiane (1931); poetul şi dramaturgul român Iosif Naghiu (1932); poetul şi prozatorul român Iustin Moraru (1944); cântărețul și compozitor american de jazz, reggae și a cappella Bobby McFerrin (1950); fostul fotbalist și antrenorul român de etnie maghiară Bölöni László (1957) și fosta floretistă română de origine maghiară Szabo-Lazăr Reka (1967).

– La 11 martie au murit: filosoful irlandez John Toland (1722); filosoful, scriitorul şi filantropul rus Vladimir Odoevsky (1869); scriitorul italian Edmondo De Amicis (1908); scriitorul german Heinrich Mann (1950);
bacteriologul scoțian Sir Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei și laureat al Premiului Nobel (1955); fizicianul român Eugen Bădărău (1975); scriitorul român Nicolae Ţic (1992); tenorul şi regizorul român de teatru de operă Jean Rânzescu (1996); poetul şi prozatorul român Vlaicu Bârna (1999); geograful român Victor Tufescu (2000); omul de știință german Rudolf Hell, inventatorul faxului (2002); economistul american James Tobin, câștigător al Premiului Nobel (2002); președintele sârb Slobodan Milošević (2006); scriitorul rus Boris Vasiliev (2013) și hocheistul român Doru Tureanu (2014).

Septimiu Cioloboc

Foto: arhivă

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri