Oameni & Fapte – 17 ianuarie

- Este cea de-a 17-a zi a lui 2018. Au rămas 348 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:00 şi va apune la ora 17:04.

- Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, abate.

- În anul 1377 Papa Grigore al XI-lea a mutat administraţia pontificală de la Avignon înapoi la Roma, iar la 17 ianuarie 1749 Grigore Ghica, domnitor al Ţării Româneşti, a emis un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania, document prin care stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti.

- În 1821 s-a redactat actul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”, document în care se evidenţia scopul Revoluţiei de la 1821, acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, precum şi realizarea unor reforme. Pe 17 ianuarie 1834 s-a încheiat Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg, la care Poarta Otomană a recunoscut Regulamentele Organice, conform prevederilor Tratatului de la Adrianopol din 1829. Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domnitori ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi să nu fie aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare, aşa cum se menţiona în Regulamentele Organice.

- La 17 ianuarie 1904 piesa de teatru „Livada de vișini”, a scriitorului rus Anton Pavlovici Cehov, a fost interpretată în premieră la Moscova, iar în 1912 căpitanul şi exploratorul britanic Robert Falcon Scott a atins Polul Sud, la o lună după norvegianul Roald Amundsen.

- În 17 ianuarie 1929, la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă” şi tot atunci personajul animat Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Popeye era ilustrat ca un marinar musculos, cu o pipă în gură, ce călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri şi care reuşea mereu să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ‘30, Popeye era atât de popular, încât vânzările de spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în anul 1937, în oraşul american Crystal.

- În 1945 avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în anul 1946 şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Palatul Westminster din Londra. În 1966 a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), unde un bombardier american, cu patru bombe cu hidrogen la bord, s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni. Un seism de 7,3 grade pe scara Richter, produs în 1995 aproape de oraşul japonez Kobe, a provocat moartea a 6.433 de oameni și numeroase pagube materiale. În 1998 președintele american Bill Clinton, acuzat de hărțuire sexuală de către Paula Jones, a fost audiat, sub jurământ, vreme de cinci ore, în cazul „Monica Lewinsky”. Era pentru prima dată în istoria SUA când un președinte în exercițiu depunea mărturie în calitate de acuzat, în cadrul unei proceduri judiciare.

- La 17 ianuarie s-au născut: dramaturgul spaniol Pedro Calderón de la Barca (1600); fizicianul, inventatorul şi omul politic american Benjamin Franklin (1706); scriitoarea britanică Anne Brontë (1820); medicul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii (1834); savantul rus Nikolai Jukovski, unul dintre corifeii aerodinamicii moderne (1847); scriitorul rus Anton Pavlovici Cehov (1860); istoricul, criticul literar, dramaturgul, memorialistul, scriitorul și politicianul român Nicolae Iorga (1871); filologul, lingvistul și memorialistul român Grigore Nandriș (1895); gangsterul american Al Capone (1899); economistul american George Joseph Stigler, laureat Nobel (1911); actrița americană Betty White (1922); scriitorul român Radu Theodoru (1924); cântăreața franceză de origine italiană Dalida (1933); boxerul american profesionist de categorie grea Muhammad Ali [Cassius Clay], multiplu campion mondial (1942); compozitorul român Anton Șuteu (1947); muzicianul britanic Mick Taylor, membru al trupei rock „The Rolling Stones” (1949); pictorul român Mircea Bujor (1953); cântăreţul englez Paul Young (1956); actorul canadiano-american Jim Carrey (1962) şi handbalistul român Mircea Muraru (1976).

- În 17 ianuarie au murit: comandantul de oşti şi eroul naţional albanez Skanderbeg, conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (1468); fizicianul italian Giovanni Aldini (1834); scriitorul român Mateiu I. Caragiale, fiul lui I. L. Caragiale (1936); criticul literar român Emilian I. Constantinescu (1977); prozatorul și eseistul român Sorin Titel (1985); omul politic ţărănist, scriitorul, gazetarul şi avocatul român Ion Raţiu (2000); scriitorul spaniol Camilo José Cela, laureat Nobel (2002); jucătorul american de șah Bobby Fischer, campion mondial (2008); scriitorul german Jakob Arjouni (2013) şi actriţa egipteană Faten Hamama (2015).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu DIANA GHERENDI

Mai mult noros

Vânt: 3 m/s

Mai mult noros 11°C

Vânt: 3 m/s

14°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 4. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 5. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 6. DELIA – Sa-mi canti,

  • 7. INNA – Bebe,

  • 8. MAROON 5 – Memories,

  • 9. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 10. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 11. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 12. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 13. AMI – Tramvai,

  • 14. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 15. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 16. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 17. IRINA RIMES – In palme,

  • 18. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 19. VUNK – Deja vu,

  • 20. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 21. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 22. MORANDI – Professional liar,

  • 23. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 24. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 25. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 26. DUA LIPA – Physical,

  • 27. MIKA – Dear jealousy,

  • 28. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 29. PINK – Walk me home,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8426RON0.0005
  • usd 0.6376 1 -0.009

  • chf 4.5273 1 -0.0095

  • aud 2.8967 1 -0.0133

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}