Oameni & Fapte – 8 Aprilie

– Este cea de-a 99-a zi a lui 2016. Au mai rămas 267 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:47 şi va apune la ora 20:01.

– Azi este „Ziua Internaţională a Romilor”, când se sărbătoreşte organizarea primului Congres al romilor de pretutindeni, care s-a desfăşurat la Londra,
în 8 aprilie 1971.

– La data de 8 aprilie 217 d.Hr. împăratul roman Caracalla a fost asasinat, fiind succedat de prefectul Gărzii Pretoriene, Marcus Opellius Macrinus.
Țarina Ecaterina cea Mare a declarat în anul 1783, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, că aceasta va fi pentru totdeauna teritoriu rusesc.

– Pe 8 aprilie 1820, în Insula Milos din Marea Egee, a fost descoperită o sculptură antică a Afroditei, cunoscută astăzi ca celebra statuie grecească „Venus din Milo”. În anul 1829 a apărut la Bucureşti „Curierul românesc”, primul periodic din Ţara Românească, editat de Ion Heliade Rădulescu.

– La 8 aprilie 1885, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, avea loc premiera comediei „D-ale carnavalului”, de I. L. Caragiale.

– În anul 1904 Anglia şi Franţa au semnat „Antanta Cordială”, acord care a marcat sfârşitul unui mileniu de conflicte intermitente între cele două ţări şi începutul unei coexistenţe paşnice care continuă şi în prezent.

– Pe 8 aprilie 1911 fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes descoperea supraconductibilitatea, iar în anul 1924 inventatorul american Lee de Forest obținea patentul pentru pick-up.

– La data de 8 aprilie 1970 s-a inaugurat oficial Aeroportul Internaţional Bucureşti – Otopeni, astăzi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, iar în anul 1999 mii de sârbi au format scuturi umane pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad pentru a le proteja împotriva raidurilor aeriene ale NATO.

– Pe 8 aprilie 2005 mai mult de patru milioane de oameni au participat la funerariile Papei Ioan Paul al II-lea, organizate la Vatican, iar în 2010 s-a semnat, la Praga, Tratatul ruso-american de reducere a armelor strategice ofensive, START-2 (Strategic Arms Reduction Treaty), o continuare a unei înţelegeri din 1991, după prăbuşirea URSS.

– La 8 aprilie s-au născut, între alţii: Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (1336); compozitorul italian Giuseppe Tartini (1692); generalul și omul politic român Gheorghe Magheru, conducător al armatei paşoptiste din Muntenia (1802); filosoful austriac Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (1859); scriitorul și filosoful român Emil Cioran (1911); patinatoarea şi actriţa americană de origine norvegiană Sonja Henie, campioană mondială la patinaj între 1927-1936, de 10 ori consecutiv (1912); actrița mexicană María Félix (1914); compozitorul, pianistul și dirijorul român Florentin Delmar (1917); compozitorul român George Grigoriu (1927); şansonetistul și actorul belgian Jacques Brel (1929); regizorul și scenaristul francez Jean-Paul Rappeneau (1932); muzicologul român Elena Zottoviceanu (1933); diplomatul ghanez Kofi Annan, fost secretar general al ONU (1938); pictorul român Florin Niculai Georgescu (1946); ziaristul român Gabriel Andreescu (1952) şi actrița americană Skai Jackson (2002).

– În 8 aprilie au murit: împăratul roman Caracalla (asasinat în 217 d.Hr.); compozitorul italian Gaetano Donizetti (1848); medicul englez Benjamin Guy Babington, inventatorul laringscopului (1866); omul politic român C.A. Rosetti, participant la Revoluția română de la 1848 şi conducător de importante ziare și reviste (1885); poetul român Ilarie Voronca (1946); balerinul rus Vaslav Nijinsky (1950); pictorul german Ernst Wilhelm Nay (1968); pictorul, sculptorul, gravorul și ceramistul spaniol Pablo Picasso (1973); medicul român Ion Emil Bruckner (1980); fizicianul rus Piotr Kapița, cercetător al atomului şi laureat al Premiului Nobel (1984); solistul vocal suedez Per Yngve Ohlin, membru al trupei norvegiene de black metal „Mayhem” (1991); mezzosoprana americană Marian Anderson (1993); regizorul, actorul și scenaristul român Jean Georgescu (1994); pictorul român Florin Mitroi (2002); actrița mexicană María Félix (2002); omul politic britanic Margaret Thatcher, fost premier al Marii Britanii, poreclită „Doamna de Fier” (2013) şi actriţa şi cântăreaţa spaniolă Sara Montiel (2013).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA
JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri