„Ora Pământului“ va fi sărbătorită și la Brașov

Municipiul Braşov se alătură, şi în acest an, celor aproape 7.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la „Earth Hour” (Ora Pământului) – cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.
Municipalitatea brașoveană a decis ca în acest an iluminatul public să fie oprit într-o zonă mult mai extinsă decât în anii trecuți. Astfel, pe 25 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public va fi oprit în tot centrul istoric al Brașovului, spune Sorin Toarcea purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Prin acest demers edilii brașoveani doresc să atragă atenţia cu privire la responsabilitatea fiecăruia dintre noi faţă de ceea ce se întâmplă cu planeta noastră, iar exemplu Municipalităţii ar trebui să fie preluat în fiecare casă din Braşov, spune și primarul Braşovului, George Scripcaru
Chiar dacă nu ajungeți în centrul orașului, puteți sărbători Ora Pământului şi de acasă. Pe 25 martie, între 20.30 și 21.30, stingeţi toate luminile, scoateţi din priza aparatele electrocasnice, aprindeţi o lumânare şi bucuraţi-vă de o oră „unplugged”, alături de cei dragi.
În România, Earth Hour este organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), cea care a iniţiat şi care a sprijinit organizarea acestui eveniment, începând cu 2007. Brașovul participă pentru a noua oară consecutiv la acest eveniment.

Vali Blajovan

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri