Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus în această după-amiază reţinerea pentru 24 de ore a primarului comunei Belin, Siko Imre şi a altor două persoane, cercetate pentru ultraj
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Nicoleta Marin, cei trei au fost introduşi în arestul din Sfântu Gheorghe.
Primarul comunei Belin, Siko Imre este cercetat pentru ultraj, după ce în cursul zilei de miercuri i-ar fi agresat fizic şi verbal de şeful postului de Poliţie din localitate şi pe ajutorul acestuia.
Conducerea Politiei sustine ca din verificări a rezultat că şeful de post şi ajutorul acestuia, care se aflau în patrulare cu o maşină pe Drumul Comunal 37, ar fi fost blocaţi în trafic de un autoturism în care se aflau două persoane, printre care primarul comunei Belin, Siko Imre. Primarul le-ar fi solicitat poliţiştilor explicaţii cu privire la motivul prezenţei lor la acea oră pe raza comunei, adresându-le cuvinte jignitoare şi agresându-i fizic, iar ulterior, însoţit de alte trei persoane ar fi venit în faţa sediului Postului de Poliţie şi i-ar fi agresat din nou pe poliţişti.
Mara Deleanu