Pensionarii din Sibiu vor organiza marşuri de protest în fiecare zi.
Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor din municipiul Sibiu a anunţat că va organiza marşuri de protest în fiecare zi, de miercuri şi până duminică, între orele 11 şi 12, şi va picheta Prefectura Sibiu.
Asociaţia va asigura personalul de ordine din rândul membrilor proprii şi estimează o participare de 150 persoane la fiecare dintre marşurile organizate în municipiul Sibiu.
În plus, reprezentanţii confederaţiilor sindicale Cartel Alfa şi CNSLR Fraţia Sibiu au anunţat că vor organiza, joi, între orele 14.00 şi 16.00, un miting de protest.
Sursa: Mediafax