Peste 1.000 de dosare depuse pentru titularizare în Mureș

Nu mai puțin de 1.034 de persoane s-au înscris pentru a obține un post cu normă întreagă în anul școlar viitor.
La nivelul județului există 156 de posturi titularizabile. Restul sunt doar fracțiuni de normă care nu pot fi scoase la concurs și pentru care se va face plata cu ora.
Anumite discipline reale au puțini candidați la titularizare, în timp ce cadrele care ar dori să predea în limba maghiară sunt prea multe față de posturile disponibile, arată adjunctul IȘJ Mureș, Iles Ildiko:

De exemplu la învățătoare și educatoare pentru secția maghiară este un interes foarte mare dar nu sunt locuri. Și anul trecut am avut un singur post titularizabil. Avem discipline deficitare cum ar fi fizica, chimia și chiar matematica unde nu prea avem candidați. Problema e că foarte multe fracțiuni de norme avem în mediul rural și nu se pot scoate la concurs. Aceste ore sunt ocupate prin plata cu ora.”

Candidații la titularizare trebuie să obțină cel puțin nota 7 pentru a avea dreptul să ocupe un post cu normă întreagă.
Revine inspectorul școlar adjunct Iles Ildiko:

Concursul de titularizare va fi pe data de 11 iulie, în trei centre de examen în Tîrgu Mureș. Lucrările vor fi duse în alte județe la corectat. Ca să poți ocupa un post titular trebuie să obții media 7 cel puțin și în ordinea mediilor vor fi alese aceste posturi.”

Conform calendarului, până la desfășurarea examenului scris, între 10 mai și 29 iunie, candidații trebuie să susțină probele practice, dacă e cazul, și inspecțiile speciale la clasă.

Marcela German

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri