Peste 40 de trasee montane curățate de salvamontiştii mureșeni

Angajaţii Serviciului Salvamont Salvaspeo Mureş, împreună cu 30 de voluntari, au muncit intens pe perioada stării de urgenţă pentru reamenajarea traseelor montane din judeţul Mureş. Curățenia s-a făcut pe o lungime de circa 700 de kilometri, pe 43 de trasee omologate, majoritatea afectate de doborâturi de vânt. Au fost pregătite corespunzător și cele şase refugii montane, astfel încât drumeţiile să poată fi reluate în siguranţă.

Vor rămâne închise, totuși, două trasee din Munţii Călimani, care pornesc din Răstoliţa şi Stânceni, unde au fost doborâturi masive, a declarat şeful Serviciului Salvamont Mureş, Kovacs Robert.

Salvamontiştii atrag atenţia celor nerăbdători să iasă pe munte că în momentul în care drumeţiile vor fi permise, vor avea de evitat unele pericole şi nu trebuie să se aventureze pe trasee dificile până nu revin la forma fizică optimă, după perioada lungă petrecută în casă.

Kovacs Robert:

Le recomandăm să nu meargă în număr mare pe trasee, mai ales să fie atenţi şi la echipamente. Să ia în considerare că întrucât de mai mult timp nu au făcut ture lungi şi atunci starea lor fizică este mai slabă, în prima fază să aleagă trasee montane mai uşoare. Să se ia în considerare că sunt foarte mulţi urşi în zona montană, pentru asta trebuie să facem zgomot, să vorbim, să nu fim singuri şi atunci ursul ne va ocoli. Putem să cumpărăm, de asemenea, substanţe contra căpuşelor sau măcar să ne îmbrăcăm corespunzător, cu haine cu mâneci lungi. Cu viperele nu am avut probleme în judeţul Mureş, dar pe traseele montane există şi vipere. De asemenea, un sfat este evitarea stânelor, unde câinii pot deveni agresivi.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9695RON-0.0034
  • usd 0.1182 1 0.0009

  • chf 5.1124 1 0.021

  • aud 3.0018 1 0.00939

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Mesaj RO-ALERT privind degajări mari de ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, în acea...

Parteneri