Poiana Braşov va fi gazda celei de-a doua ediţii a Winter Corporate Games, festivalul sporturilor de iarnă pentru firme şi corporaţii
În perioada 7-9 februarie 2014, corporatiştii se vor întrece la şapte sporturi de iarnă: schi, snowboard, volei pe zăpadă, tir în poligonul de biatlon, tenis de masă, bowling şi biliard.
Chiar dacă dedicată sportivilor amatori, competiţia va beneficia de medalii şi trofee, precum şi de o paradă a sportivilor, care va avea loc pe strada Republicii până în Piaţa Sfatului, şi care va marca deschiderea jocurilor.
Pentru participare, companiile trebuie să plătească o taxă între 29 şi 49 de euro de persoană, în funcţie de competiţiile la care vor să participe, la care se adaugă şi costurile pentru cazare şi alte facilităţi.
RRA
Sursa: turistintransilvania.com