Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că nu va dispune înlăturarea steagului judeţului din spaţiile publice

Aceasta  în ciuda sentinţei irevocabile a Curţii de Apel Braşov, pronunţată ieri, care a hotărât că acesta a fost adoptat ilegal.

Tamas a arătat că şi alte unităţi administrativ teritoriale din ţară, respectiv judeţe, oraşe şi comune, au însemne şi simboluri proprii, dar, în mod paradoxal, legea nu funcţioneză unitar la nivel naţional, iar ceea ce este permis în alte părţi e de neacceptat când vine vorba despre judeţul Covasna.

Drapelul judeţului Covasna aflat în dispută a fost adoptat printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean în anul 2008. Acesta conţine o stemă din secolul al XIV-lea, respectiv stema ţinutului Trei Scaune, aprobată în anul 2007 de Comisia de heraldică şi de Guvernul României.

Fostul prefect Codrin Munteanu a atacat hotărârea în contencios administrativ pe motiv că în legislaţia românească nu sunt prevăzute aceste simboluri ale administraţiilor locale.

Acesta a menţionat, totodată, că atât stema judeţului, cât şi drapelul au fost contestate de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş pe considerentul că au la bază criterii etnice şi nu reprezintă întreaga populaţie a judeţului, doar pe cea maghiară.

Decizia Curţii de Apel Braşov este irevocabilă.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: www.radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Raliul Harghitei a ajuns la ediția cu nu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Competiția se desfășoară astăzi și mâine...

Parteneri