Premierul promite sprijin pentru oamenii afectați de inundații

Ludovic Orban a declarat aseară, după şedinţa de lucru de la Ministerul de Interne, că la prefecturi au fost constituite comisii de evaluare a pagubelor produse de inundaţii pentru a se putea interveni cât mai repede cu fonduri pentru reparaţii şi despăgubirea oamenilor ale căror proprietăţi au fost afectate.

Premierul Ludovic Orban declara aseară că, imediat după ce încetează efectele inundaţiilor, se vor face evaluări şi prefecturile le vor trimite Guvernului. Premierul a dat asigurări că există suficienţi bani în fondul de rezervă:

Un miliard patru sute de milioane avem la dispoziţie şi v-am spus că este posibil o parte din banii care îi vom cheltui să putem să-i decontăm de la nivel european, prin Mecanismul de Sprijin European.

Ministrul mediului şi apelor, Costel Alexe, a precizat că autorităţile sunt pregătite să intervină în orice bazin hidrografic:

Indiferent cât de gravă ar fi situaţia în Ucraina, indiferent de afectat ar fi Prutul, nivelul inundaţilor sau nivelul precipitaţilor nu va ajunge la nivelul celor din 2010, cu atât mai puţin la nivelul celor din 2008. La nivel de ţară, indiferent de bazinul hidrografic de care vorbim, suntem pregătiţi şi cu saci şi cu panouri, astfel încât să facem faţă.

Ministrul mediului şi apelor a mai pus că, începând de sâmbătă dimineaţa, nu vor mai fi precipitaţii în nordul Moldovei şi frontul atmosferic se va deplasa spre vestul ţării.

Râurile din bazinul hidrografic Prut, în judeţul Botoşani, se află sub incidenţa unei avertizări cod roşu de inundaţii, până mâine la miezul nopţii. În plus, pentru cursuri de apă din nordul, vestul, centrul şi estul ţării sunt emise avertizări „cod portocaliu şi galben”.

De asemenea, pănă la noapte, la ora 23,00, toată țara se află sub un cod galben de ploi.

Sursa: RRA / Andrei Șerban

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Salvatorul animalelor

Rotar Mirela | Citeste articolul

           Și să vreau, și nu puteam să ...

Parteneri