Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, judeţul Harghita, Majeczki Izabella, a fost ridicată în această dimineaţă de procurorii DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, faţă de Majeczki Izabella s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul a două infracţiuni: luare de mită şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauză, procurorii DNA au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii autorizarea efectuării unor percheziţii.

CSM a avizat efectuarea percheziţiilor, având în vedere că procurorul în cauză este suspectat în legătură cu infracţiuni de corupţie constând în primire de bani şi bunuri pentru soluţionarea dosarelor aflate pe rolul parchetului, în favoarea unor persoane cercetate pentru infracţiuni de violenţă şi contra avutului privat.

La acţiune, procurorii DNA sunt sprijiniţi de angajaţi ai Jandarmeriei şi de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie .

În ultima declaraţie de avere depusă, procurorul Majeczki Izabella susţine că are numai venituri din salarii, respectiv 97.000 de lei, şi un cont bancar în care se află suma de 43.000 de lei.

Agerpres

 

 

Sursa: www.pressalert.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Gazdele, favorite în semifinalele mascul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Semifinalele Ligii Naționale de baschet ...

Parteneri