Primăria Brașov vrea un nou „Cămin pentru persoanele fără adăpost”

Municipalitatea a publicat deja pe SEAP anunțul referitor la proiectarea și realizarea investiției.
Primăria Brașov a demarat procedurile de construire a unui cămin pentru persoanele fără adăpost, și care va cuprinde locuri de cazare de noapte şi cazare în regim de urgenţă, spaţiu de triaj şi spaţiu de cazare, prin transformarea fostului cămin al Liceului Astra.
Viceprimarul Brașovului, Mihai Costel a arătat că Primăria a postat pe SEAP anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia noului centru și că se speră ca în primele luni ale anului 2018 să fie finalizată evaloarea ofertelor și să se semneze contractul de demarare a lucrărilor de reamenajare.
Căminul va primi două tipuri de beneficiari, respectiv cei care nu au niciun fel de casă şi care vor primi servicii tip „adăpost de noapte“, iar dimineaţa, după ce vor primi un pachet de hrană rece, vor părăsi căminul pe durata zilei, iar cealaltă categorie de beneficiarii sunt cei aflați într-o situaţie dificilă, și care vor primi servicii de tip „rezidenţial“, putând fi cazaţi aici pe o perioadă de până la doi ani, cu condiţia de a achita 10% din contravaloarea cazării şi a meselor, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă şi ceva venituri. Ambele categorii de beneficiari vor primi servicii de consiliere, în cadrul unui centru de zi“, a mai arătat viceprimarul Mihai Costel.
Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare şi construire, a noului „Cămin pentru persoanele fără adăpost” este de peste 3,2 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul local.

Vali Blajovan

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri