România de nota 10: Pot Lucra – o platformă on line de nota 10

Sunt aproximativ 800 000. De cele mai multe ori trec prin viață neobservați pentru că societatea nu este pregătită să-i vadă. Cei mai mulți dintre noi nu i-am întâlnit nici pe stradă, nici în băncile școlii și nici la serviciu. Sunt persoanele cu dizabilități pentru care viața nu este decât o luptă pierdută din start.

Despre cum acordăm o şansă celor care vor să muncească este vorba în acestă ediţie a emisiunii România de nota 10.

Dintre cei încadrați în grad de handicap 3, adică persoane cu dizabilități care pot munci, doar 13% au un loc de munca stabil.

Radu Ştefan a crescut într-o familie în care se discuta mereu despre lipsa de șansă pe care o au tinerii cu dizabilități, mama lui fiind profesor la o școală pentru tinerii cu nevoi speciale din Craiova, și a înțeles repede că a fi inapt pentru o anume activitate nu înseamnă că nu vrei să muncești .

La finalul liceului a plecat la facultate, la București, a absolvit Institut Politehnic, și a devenit un român de nota 10. A construit din fonduri proprii și în timpul lui liber platforma on line Pot Lucra.

Acest proiect a reprezentat încercarea lui Radu Ștefan de a-i ajuta pe oamenii aceștia să iși găsească mai ușor un loc de muncă și să se integreze în societatea din Romania. Iar începutul a fost la fel de greu ca toate începuturile.

Primul pas a fost acela de lua câteva CV uri, de la liceul Beethoven din Craiova , ale copiilor care doreau să-și găsească un job. Am observat că unele companii erau interesate să angajeze persoane cu dizabilități și de acolo am pornit platforma. Obstacolele de care ne-am lovit au fost pe de o parte legate de faptul că nici companiilor nu le-a fost ușor să înceapă acest proces de angajare și apoi de integrare a persoanelor cu dizabilități, pentru că fiind un proiect pionier nu există foarte multă cercetare în spate. Pe de altă parte și persoanelor cu dizabilități le este frică să aplice pt job-uri, poate nu se consideră la fel de potrivite ca alte persoane și încercăm să le ajutăm și în acest sens.

La scurt timp lui Radu i s-au mai alăturat doi prieteni, care deși lucrau full time în alte companii, la fel ca Radu, au decis să dăruiască din timpul lor liber împlinirii visului de a acorda o șansă la viață decentă tinerilor care doresc să muncească.

Vrem să creștem produsul și adresabilitatea pentru angajați și angajatori, să mărim numărul companiilor cu care colaborăm și să diversificăm cât mai mult oferta de locuri de muncă pentru a putea oferi un job specific fiecărui tip de dizabilitate. Avem un partener care este psiholog și care ne va ajuta să oferim și consultanță psihologică celor care au această necesitate, iar pentru companii urmează să finalizăm o structură de integrare pentru a le fi mai ușor să deruleze procesul de recrutare, angajare și apoi integrare.

Iată ce trebuie să facă o persoană pentru a-și găsi un loc de muncă prin intermediul platformei on line Pot Lucra:

Se intră pe site Pot Lucra.

Apoi se face clik pe creare cont nou sau înregistrare utilizator nou.

Acolo vor avea posibilitatea să scrie un CV de la zero sau să încarce unul extern.

Din acest moment nu trebuie decât să se uite la job-urile disponibile pe platformă și să aplice la ele.

Mai târziu vor fi contactați ce companii, invitați la interviu și dacă totul decurge bine, angajați și integrați.

Și pentru că suntem la început de an se fac planuri.

Pentru 2018 ne dorim să aducem cel puțin 10 000 de utilizatori pe site din care să angajăm cel puțin 30%, adică cel puțin 3000 de oameni . Am creat acest proiect din dorința de a face ceva mai mult,ceva care să depășească durata de viață a unui om, ceva pe care să-l lăsăm în urmă, să ajutăm persoanele cu dizabilităţi să-și găsească un loc de muncă și să le ușurăm integrarea în societate.

Ascultă o nouă ediţie „România de nota 10”, sâmbătă, 6 ianuarie, de la 11:30, pe frecvenţele Radio Tg.Mureş sau online, pe www.romaniadenota10.ro.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri