Sîngeorgiu de Mureş a ajuns în finala concursului Satele culturale ale României

Comuna mureșeană a rămas singura localitate din judeţ care va participa la etapa finala a concursului Satele culturale ale României, după ce a trecut de selecţia juriului de specialitate a Asociaţiei cele mai frumoase sate din România.
La concurs s-au înscris sute de sate din România, dar după selecţie au rămas 25 de finaliste din care zece localităţi sunt din Transilvania.
Localităţile participante au trebuit să prezinte bogăţiile culturale şi turistice ale comunei, precum şi activităţile culturale organizate până în prezent şi cele pe care le vor organiza în acest an.
Totodată, juriul a ţinut cont şi de calitatea, numărul şi diversitatea evenimentelor culturale organizate, precum şi de importanţa şi impactul acestor evenimente.

Primarul comunei Sângoergiu de Mureș, Sofalvi Szabolcs:

Pentru Sîngeorgiu de Mureș, faptul că a fost selectat de 300 și ceva de localități din țară, și au ajuns în finală doar 25 de localități, e un semn de apreciere din partea unor specialiști, oameni de cultură, care consideră că Sîngeorgiu de Mureș, cu activitățile diversificare din domeniul culturii și nu numai, și prin multiculturalitatea și armonia în care trăiesc aici români, maghiari și romi, conferă un plus de bogăție țării, regiunii și județului, dar și locuitorilor de aici. Practic pot să spun că un motiv pentru care se mută cât mai multe familii în Sîngeorgiu de Mureș, pe lângă faptul obiectiv că e aproape de Tîrgu-Mureș, e și faptul că e o viață culturală activă.”

Satul Cultural al României este un program lansat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România şi a Delegaţiei Wallonie-Bruxelles cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc.
Susţinerea comunei la etapa finală a concursului “Satele culturale ale României” va fi realizată azi, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

Raluca Creţ

Sursa foto: zi-de-zi.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 2. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 3. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 4. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 5. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 6. LORA – Pleaca,

  • 7. SORE – O sa te uit,

  • 8. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 9. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 10. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 11. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 12. SHAKIRA – Nada,

  • 13. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 14. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 15. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 16. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 17. ELENA – Un gram de suflet,

  • 18. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 19. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 20. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 21. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 22. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 23. NICO – Oare cine?,

  • 24. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 25. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 26. VANOTEK – Love is gone,

  • 27. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 28. RITA ORA – Let you love me,

  • 29. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 30. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

Sugereazã piesã
= 4.7536RON-0.0046
  • usd 0.7275 1 -0.0083

  • chf 4.3279 1 0.0017

  • aud 2.9096 1 -0.0234

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}