Sondaj de opinie privind stategia de dezvoltare a serviciilor sociale în Braşov

Direcția de Asistență Socială Brașov desfășoară, în intervalul 03 – 10 decembrie, o campanie de consultare a populației cu privire la elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov, în contextul elaborării stategiei de dezvoltare a serviciilor sociale a municipiului, pentru perioada 2019-2024.

Astfel, angajații Direcției de Asistență Socială Brașov se deplasează la domiciliul persoanelor care fac parte din eșantionul reprezentativ și colectează date și informații care să reflecte situația actuală a problematicii sociale, precum și propuneri ale acestora, privind dezvoltarea serviciilor sociale în municipiul Brașov. În acest sens, Direcția de Asistență Socială Brașov solicită celor interesaţi disponibilitate pentru completarea unor chestionare.

Rezultatele sondajului vor constitui un instrument de lucru eficient în elaborarea măsurilor care vor fi implementate pentru a răspunde nevoilor sociale identificate în comunitatea braşoveană, pentru fiecare dintre categoriile de persoane ce vor fi îndreptățite la acestea.

De remarcat că angajații vor prezenta dovada calității în care acționează, respectiv legitimația de serviciu, ștampilată și vizată de conducerea instituției.

Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu GABRIELA PÎNCĂ

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 4. SHAKIRA – Nada,

  • 5. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 6. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 7. SORE – O sa te uit,

  • 8. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 9. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 10. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 11. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 12. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 13. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 14. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 15. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 16. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 17. ELENA – Un gram de suflet,

  • 18. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 19. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 20. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 21. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 22. LORA – Pleaca,

  • 23. NICO – Oare cine?,

  • 24. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 25. VANOTEK – Love is gone,

  • 26. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 27. RITA ORA – Let you love me,

  • 28. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 29. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 30. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

Sugereazã piesã
= 4.7284RON0.00099
  • usd 0.7617 1 -0.0077

  • chf 4.3494 1 -0.0012

  • aud 2.8836 1 -0.0073

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}