Târgul de Carte „Gaudeamus”, la Craiova

Cea de-a patra zi a Târgului de Carte ‘Gaudeamus’ de la Craiova, organizat de Radio România, le oferă vizitatorilor noi evenimente culturale, lansări de carte, concursuri şi dezbateri, dar şi o inedită prezentare de modă.
Urmează o zi de weekend în care publicului craiovean îi vor fi prezentate alte apariţii editoriale între care volulul ‘Marin Sorescu în documente inedite’ semnat de Maria Ionică şi George Sorescu, ‘Mioriţa – dosarul mitologic al unei capodopere’ de Petru Ursache, ‘Sfinţii închisorilor. 28 de biografii exemplare’, volum coordonat de Cezarina Condurache, volume de poeme semnate de Aurelian Zisu, Anton Jurebie şi Claudia Marcu şi multe altele. Poliţistul Marian Godină care a devenit cunoscut datorită textelor amuzante postate pe Facebook în care prezintă întâmplări din viaţa de poliţist rutier, îşi va lansa prima sa carte ‘Flashuri din sens opus’ şi la Craiova în cadrul Târgului de Carte ‘Gaudeamus’. După orele prânzului vor fi premiaţi elevii din întreaga zonă a Olteniei care au obţinut rezultate deosebite la concursuri internaţionale, dar şi cadrele didactice care i-au sprijinit. Cei prezenţi în cadrul Târgului ‘Gaudeamus’ de la Craiova se vor bucura şi de o prezentare a Casei de Modă Ilinca din Craiova, iar la finalul acestei zile încă un moment mult aşteptat: Tombola ‘Gaudeamus’.

Foto: www.radiocraiova.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Concert la...

Corina Muntean | Citeste articolul

Preșcolarii de la grădinița Arlechino di...

Parteneri