Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe la ceas aniversar.

Teatrul „Andrei Mureşanu”, singura instituţie românească de acest gen din judeţul Covasna, împlineşte un sfert de secol de existenţă. 

El a fost înfiinţat in 1987, an în care la Sfântu Gheorghe au fost repartizaţi unii dintre cei mai buni absolventi ai facultaţilor de teatru din tară, printre care Teodora Mareş, Dorin Andone, Bogdan Caragea, Ionel Mihăilescu, Oana Stefănescu, Lucian Nuţă şi Florin Chiriac. Pe această scenă s-au lansat şi alte nume ale teatrului românesc, dar şi regizori, printre aceştia din urmă numărându-se Radu Afrim. 

Instituţia a fost condusă de-a lungul celor 25 de ani de cunoscuţi oameni de teatru cum ar fi actorul Constantin Codrescu, dramaturgul Radu Macrinici, criticul Doru Mareş si regizorul Horaţiu Mihaiu. La ceas aniversar, conducerea teatrului ar dori un sediu propriu pentru această instituţie, care de 25 de ani împarte aceeaşi clădire cu teatrul maghiar „Tamasi Aron”, iar spaţiul este insuficient.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a promis că va da teatrului fostul cinematograf Arta dupa ce va evacua  chiriaşul din acest spaţiu.

Mara Deleanu

 

 

Sursa: ziare.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Lăcrămioara Perijoc va boxa pentru aur l...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc o v...

Parteneri