Trei copii din Hălchiu au dat spargere la şcoala şi la grădiniţa din localitate
Cei trei copii, doi băieţi şi o fată, au intrat în incinta unităţilor de învăţământ, în toiul nopţii. După ce au forţat uşile de acces, au furat tot ce au găsit în cale: câteva obiecte de papetărie, până şi săpunul şi hârtia igienică de la baie.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit să îi identifice pe cei trei minori, iar aceştia sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat.
Prejudiciul în valoare totală de 600 lei a fost recuperat integral de poliţişti, iar cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Vali Blajovan
Sursa: turdainfo.ro